Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Reținuți pentru lovirea altor semeni, dar și pentru tulburarea ordinii publice

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 23 August 2024 121 2 min citire
Reținuți pentru lovirea altor semeni, dar și pentru tulburarea ordinii publice
Săptămâna aceasta, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Traian, din comuna Cumpăna, ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane. La fața locului au intervenit mai multe patrule de poliție, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, conflictul fiind aplanat și mai multe persoane fiind imobilizate și conduse la sediul poliției.
În urma probelor administrate a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 40 de ani ar fi fost agresat fizic de alți trei bărbați, în sprijinul acestora intervenind mai multe persoane.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit reprezentanților IPJ, în timpul conflictului care ar fi avut loc pe strada Traian, acesta, împreună cu alte două persoane, l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 40 de ani, pe care l-ar fi lovit și căruia i-ar fi provocat o leziune în zona mâinii.
Ca urmare, bărbatul reținut a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. . La rândul lor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta ar fi agresat fizic alți doi bărbați, în urma unui conflict ce ar fi avut loc pe D.J. 394, în comuna Pecineaga, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de poliție Județean Constanța. El a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Taguri
Articolul anterior Cerșetoria este în floare în Satul de Vacanță. Care sunt metodele de înșelăciune
Articolul următor Fără apă rece. Ce zone din municipiul Constanța sunt afectate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei