Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Riscurile consumului de droguri, expuse de polițiștii Secției 1 elevilor de la Școala "Nicolae Titulescu"

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 28 Februarie 2009 485 2 min citire
Vineri, în jurul orei 12, la Secția 1 Poliție a avut loc o acțiune la care au fost invitați să participe elevii a două clase de a VIII-a (A și B) din cadrul Școlii nr. 6 "Nicolae Titulescu", din Constanța. Tema abordată a constat în prezentarea riscurilor pe care le reprezintă drogurile pentru tineri și efectele negative pe care le au acestea în viața lor.
Astfel că, aproximativ 60 de elevi au fost întâmpinați de șeful Secției 1 Poliție, comisar Emilian Pîrvu, și conduși în sala de ședințe a instituției, unde au fost primiți de agentul șef Adrian Amăriuței - polițist de proximitate, și Cosmin Guriță, din partea Agenției Naționale Antidrog.
Copiilor le-au fost prezentate mai multe date privind categoriile de droguri și riscurile la care sunt expuse persoanele care le consumă, având loc chiar o discuție interactivă între polițiști și elevi. Cei din urmă au demonstrat că au suficiente informații privind drogurile și dependența de droguri, iar polițiștii speră că ei conștientizează pe deplin riscurile la care s-ar expune în cazul în care ar încerca, poate doar din pură curiozitate, vreun tip de stupefiante.
Le-a fost prezentat apoi un filmuleț în care au fost descrise cazuri concrete ale unor tineri care se droghează, dramele pe care le trăiesc atât ei, cât și familiile lor. Protagoniștii filmului au povestit cum au fost nevoiți să fure din casă, să amaneteze toate lucrurile de valoare pentru a avea bani să-și cumpere droguri. Apoi au povestit chinurile fizice și psihice pe care le trăiesc în momentul în care încearcă să se lase de droguri și intră în sevraj…
De asemenea, părinții acelor tineri au povestit cu lacrimi în ochi cum vedeau că viața copiilor lor se destramă, iar ei nu puteau face nimic pentru a-i salva de la nenorocire. Unii au fost chiar nevoiți să le cumpere droguri, pentru a nu-i mai vedea pe propriii copii cum se chinuiesc sau pentru a evita să fie depistați de Poliție.
Adevărate drame umane care ar trebui să pună pe gânduri orice copil sau părinte din România.
Polițiștii speră ca fiecare copil să-și fi dat seama că o singură doză de drog îl poate nenoroci pe viață, îl poate transforma într-un om care nu mai poate deține controlul asupra propriei vieți și că, totodată, va provoca suferințe greu de suportat celor dragi.
Articolul anterior Scara cu flori a Muzeului de Artă
Articolul următor Doi dintre tinerii care au spart Grădinița 42 au ajuns după gratii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei