Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România trimite pompieri în Spania pentru a sprijini stingerea incendiilor de pădure

de Oana CHIRANA Miercuri, 20 August 2025 312 < 1 min citire
România trimite pompieri în Spania pentru a sprijini stingerea incendiilor de pădure
Ca urmare a solicitării transmise de autoritățile spaniole prin Mecanismul European de Protecție Civilă, România va acorda sprijin internațional în lupta cu incendiile de pădure care afectează Regatul Spaniei.
Astfel, în baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situații de Urgență și aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, țara noastră va trimite un modul de intervenție specializat, alcătuit din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate.
Transportul echipei se va face cu sprijinul Forțelor Aeriene Române, urmând ca misiunea să se desfășoare în orașul Jarilla, provincia Cáceres, comunitatea Extremadura. Costurile vor fi acoperite din fonduri europene, conform regulamentului Protecției Civile Europene.
Prin această acțiune, România își reafirmă solidaritatea și angajamentul de a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în gestionarea situațiilor de urgență de mare amploare.
Taguri
Articolul anterior Tichete de energie pentru persoanele cu venituri mici, prin noua platformă EPIDS
Articolul următor Casa de Pensii Constanţa mai are disponibile 52 bilete de tratament

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei