România va sprijini Franța în lupta cu gruparea Stat Islamic

de Andra RAFTU Marţi, 17 Noiembrie 2015 178
Decizie fără precedent în istoria Uniunii Europene. La cererea Franței, a activat un articol prin care toate țările membre ale Uniunii, deci și România, trebuie să sprijine Hexagonul în lupta împtrova teroriștilor de la Statul Islamic. Parisul a cerut acest lucru, iar o clauză din Tratatul de la Lisabona, similară articolului 5 al tratatului NATO, stipulează faptul că toate statele membre au obligația să acorde ajutor și asistență în cazul în care un stat membru al Uniunii Europene este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, transmite Digi24.ro

Francois Hollande, președintele Franței: "I-am cerut ministrului Apărării să îi sesizeze pe omologii europeni în baza articolului 42-7 din Tratatul Uniunii Europene".
Invocarea articolului 42-7 a fost făcută în premieră în istotria Uniunii Europene de președintele francez, Francois Hollande, în discursul istoric susținut seara trecută în fața camerelor reunite ale Parlamentului francez.
Parisul cere, astfel, statelor UE "o participare militară sporită" pe anumite teatre de operațiuni externe și sprijinirea Franței în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic Irak și în Siria. La nici 24 de ore de la acest moment, în unanimitate, statele membre UE au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică Externă: "Europa este o Uniune. Suntem o comunitate, Franța a fost atacată, așa că întreaga Europă a fost atacată. Uniunea Europeană, prin vocea miniștrilor Apărării din statele membre, în unanimitate, și-au exprimat întregul suport în a acorda ajutorul și asistența care a fost cerută și de care este nevoie".
Aprobarea venită în cadrul reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre UE este un prim pas în activarea acestui articol. Acum, Franța trebuie să trimită solicitări fiecărui stat în parte.
Jean-Yves le Derian, ministrul francez al Apărării: "Acest lucru (activarea articolului 42-7, n.r.) ne va permite, în orele care vin, să avem suportul bilateral și coordonarea cu toate statele membre și pentru a face cereri punctuale".
În cazul în care o solicitare de asistență va fi trimisă și la București, țara noastră are deja un plan de răspuns pentru astfel de cazuri.
Gen. Ion Oprișor, consilier prezidențial la Departamentul Securității Naționale: "România poate să pună la dispoziție aeroporturi și alte mijloace umanitare pentru rezolvarea situației din Siria și combaterea acestei grupări teroriste".
Solicitarea Franței vine după carnagiul de vinerea trecută, când șase atacuri teroriste coordonate au zguduit capitala franceză. În urma atentatelor, 129 de oameni au murit și peste 350 au fost răniți. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei