La data de 16 februarie, în jurul orei 21.10, polițiștii Secției 3 au fost sesizați de către persoanalul medical al Spitalulului Județean Constanța cu privire la faptul că, mai multe persoane au sustras cadavrul unui bărbat din unitatea medicală.
- Publicitate -
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind faptul că Ismail Iașar, de 65 de ani, din Constanța, a decedat în jurul orelor 19.00, în spital.
Aparținătorii, de religie musulmană, conform tradiției, au solicitat inițial permiterea ridicării cadavrului fără efectuarea necropsiei, ulterior sustrăgându-l din unitatea medicală.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de parchet competentă.