Ungaria va deschide o rută de tranzit pentru cetățenii români și bulgari blocați la granița austro-ungară, o singură dată în cursul nopții de marți, la solicitarea miniștrilor de externe român și bulgar, a anunțat șeful diplomației de la Budapesta, Peter Szijjarto, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.
- Publicitate -
Szijjarto a afirmat că a discutat prin telefon cu omologii săi din România și Bulgaria, care i-au solicitat ca Ungaria să le permită cetățenilor celor două state să revină acasă. 'Prioritatea noastră este sănătatea ungurilor. Acesta este scopul măsurilor de protecție a frontierelor', a subliniat el.
Ținând cont de toate acestea, Ungaria le va permite cetățenilor români și bulgari un unic tranzit prin Ungaria pe o rută prestabilită, în cursul nopții de marți, a precizat Peter Szijjarto. El a mai spus că Ungaria așteaptă de la autoritățile române și bulgare să-și informeze cetățenii că granițele Ungariei sunt închise pentru călătorii străini. 'Ne așteptăm de la autoritățile austriece să mențină ordinea de partea austriacă a graniței și să le permită cetățenilor ungari și transportului de mărfuri să folosească punctul de trecere', a mai spus Szijjarto.
Ungaria și-a închis de marți frontierele pentru cetățenii străini, permițându-le doar propriilor cetățeni să intre în țară.