Un constănțean de 41 de ani a ajuns la spital, după ce a căzut pe scări, de la etajul al treilea al unui hotel. Polițiștii Secției 5 din municipiul Constanța au fost sesizați, joi după-amiază, că în hotelul "Darius", situat pe B-dul 1 Mai (Vechi), o persoană a fost grav rănită. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe Costel C., de 41 de ani, rănit, într-o avansată stare de ebrietate, dar conștient. În urma cer-cetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul era cazat în hotelul respectiv și, după ce s-a îmbătat, s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul trei, pe scări. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța și transportat la spital, unde a rămas internat, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme, printre care traumatism cranian acut închis și traumatism toraco abdominal.
- Publicitate -