Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Evenimentul a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 8.40. Gheorghe Anton, de 26 de ani, conducea un Fiat pe DN 22C, dinspre Cernavodă către Medgidia. La un moment dat, ajungând la kilometrul 1, într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, tânărul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
- Publicitate -
În urma impactului, șoferul, dar și Milica Gingălău, de 36 de ani și Gabriela Cristina Bobârnac, de 26 de ani, ambele pasagere, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Starea lor este stabilă, fiind răniți ușor. De menționat este faptul că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice.