Un bărbat din Năvodari a ales să-și pună capăt zilelor în a doua zi de Paști. În vârstă de 47 de ani, bărbatul s-a spânzurat în anexa locuinței sale, de pe strada Plopilor, din orașul Năvodari. Acesta era căsătorit și avea un copil.
- Publicitate -
Trupul neînsuflețit a fost descoperit chiar de prietenii bărbatului, care au sunat la 112, însă cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă în acest caz. Nimeni nu înțelege de ce bărbatul a recurs la acest gest, el nelăsând un bilet de adio.