S-a urcat băut la volan și s-a răsturnat cu mașina

de Andra RAFTU Vineri, 16 Octombrie 2015 151
Amețit de licorile lui Bachus, un tânăr de 29 de ani a provocat un accident rutier și a rămas încarcerat  între fiarele mașinii. Evenimentul  s-a petrecut, ieri dimineață, în jurul  orei 06.00, pe Drumul Comunal 2A. Tânărul se deplasa cu un autoturism marca Fiat, dinspre Techirghiol, către Eforie Nord. În momentul în care a ajuns la ieșire din Techirghiol, șoferul a pierdut controlul mașinii și a ieșit  în decor. În secundele următoare  s-a răsturnat, iar în urma impactului a rămas încarcerat între fiarele mașinii. 

La locul accidentului au ajuns agenții Serviciului Poliției Rutiere Constanța, cadrele medicale și militarii Inspec-toratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea". Pompierii au intervenit și l-au eliberat pe tânăr. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager și au aflat și de ce a fost posibil accidentul. Conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

El a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale și pentru recoltarea de probe biologice în vedea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei