În perioada 1 - 15 octombrie, polițiștii locali au acționat în toate parcurile constănțene, pe faleza Cazinoului și în zonele adiacente centrelor comerciale, pentru combaterea și prevenirea faptelor antisociale care vizează curățenia orașului. Astfel, polițiștii locali au aplicat 21 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.200 lei, pentru aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare în alte locuri decât cele special amenajate și trei sancțiuni contravenționale pentru răscolirea gunoiului, în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, polițiștii locali au distribuit peste 3.000 de materiale informative privind curățenia și au trimis 409 înștiințări către agenți economici, persoane fizice și asociații de proprietari/locatari urmând ca, în măsura în care aceștia nu se conformează, să fie sancționați conform prevederilor legale în vigoare.
- Publicitate -