Șantaj prin metoda "Acoperișul", la Constanța. "Vrei belea cu noi? Văd că te dai prea șmecher!"

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 25 Noiembrie 2022 5555
Un constănțean care a angajat o firmă găsită pe OLX pentru a repara acoperișul bucătăriei s-a trezit victima unui șantaj. După ce a fost realizată reparația, muncitorii au triplat suma solicitată și l-au constrâns să semneze un contract antedatat, pentru a da o aparență de legalitate faptelor lor. Nu i-au păcălit însă pe polițiștii constănțeni, care i-au prins în flagrant când șantajau victima. Dosarul penal a ajuns pe masa judecătorilor.
În ultimii doi ani, s-a răspândit la nivelul întregii țări așa-numita metodă de înșelăciune „Acoperișul”. Echipele de „muncitori” diferă, dar schema este aceeași. Suspecții postează pe internet anunțuri că realizează lucrări de reparații la acoperișuri sau sisteme pluviale la prețuri accesibile. Când sunt contactați, vin la fața locului, analizează și măsoară suprafețele ce urmează să fie supuse reparațiilor și anunță, din nou, un preț accesibil. Dar fără să fie semnat niciun contract, nicio hârtie legală. După ce este încheiată lucrarea, se întorc la victimă și o forțează să semneze un contract pentru o sumă și de cinci ori mai mare decât cea stabilită inițial.

Prețul reparării acoperișului unei bucătării a crescut de cinci ori, într-o singură zi

Aceeași schemă a fost folosită și de doi inculpați, în cazul unui constănțean care, în luna iulie 2021, a vrut să repare acoperișul bucătăriei locuinței sale. „Persoana vătămată a declarat că în ziua de 14 iulie 2021, ora 8.30, a sunat la un număr de telefon postat într-un anunț OLX, cu scopul de a contracta o lucrare de reparații la acoperișul bucătăriei imobilului situat în municipiul Constanța. (...) Persoana în cauză a analizat construcția și a realizat o listă succintă cu materiale, evaluând costul efectuării reparațiilor la o sumă cuprinsă între 4.000 și 5.000 de lei”, se arată în sentința penală a Curții de Apel Constanța, conform rejust.ro. A doua zi, doi bărbați au venit la adresă, au descărcat materialele și s-au apucat de treabă, reparând acoperișul într-o singură zi.
A doua zi, la primele ore, a sosit un al patrulea bărbat, care s-a prezentat ca fiind administratorul firmei și a pretins că prețul întregii lucrări era, de fapt, 20.042 de lei, în loc de 4.000 lei, așa cum se convenise inițial. „Persoana vătămată a declarat că individul avea asupra sa două contracte necompletate pe care i-au fost trecute numele și suma de bani datorată, iar ulterior a fost intimidată să le semneze. A mai menționat că, în cuprinsul contractului, acesta a consemnat suma de 20.042 lei, sumă pe care a apreciat-o ca fiind cu mult peste costul lucrării, iar prin intimidări, strigăte, o atitudine agresivă verbal, cât și prin faptul că era însoțit de alte persoane, a determinat-o să îl semneze”, au reținut judecătorii. După semnarea contractului aparent legal, au început amenințările și șantajul.
Peste 50 de apeluri telefonice amenințătoare
Victima a fost apelată telefonic de nu mai puțin de 50 de ori, de pe diverse numere de telefon, și amenințată ba cu distrugerea acoperișului, ba cu bătaia, ba cu scandal care-l va face de râs în fața vecinilor. Sfătuit de mama sa – persoană bolnavă de diabet, stabilită în București, care s-a urcat însă în primul tren și a venit spre Constanța cu 5.000 de lei, toți banii pe care-i avea strânși! – păgubitul a cerut ajutorul polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale, din cadrul Poliției municipiului Constanța, iar în aceeași zi, 16 iulie 2021, a fost organizat un flagrant. De altfel, pe parcursul apelurilor telefonice, inculpații s-au arătat „îngăduitori” cu victima și au scăzut suma pretinsă, de la 20.000 de lei, la 10.000 de lei inițial, apoi la 7.000 de lei.
În aceeași după-amiază, în timpul flagrantului la care a participat și un polițist sub acoperire, care s-a dat drept rudă cu victima, inculpații au avut o atitudine recalcitrantă inclusiv la adresa acestuia. La întâlnirea stabilită a venit un grup de vreo șase persoane, de statură masivă și atitudine intimidantă, iar unul dintre ei i-a tot repetat: „Vrei belea cu noi? Văd că ești prea șmecher! Văd că vrei să fii prea șmecher cu noi! Vrei belea cu noi?”.
Specific modului de operare: contract încheiat după finalizarea lucrărilor și antedatat
„Specifică modului de operare este încheierea contractului de prestări servicii, însă după finalizarea lucrării, pentru a se crea o aparentă conformitate cu normele legale de natură civilă, element utilizat de inculpați pentru a justifica printr-o manieră legală abordarea și intimidarea permanentă a victimei în scopul determinării acesteia să ofere suma de bani solicitată. Mai mult decât atât, contractul încheiat între părți conține datele de identificare și ștampila unui agent economic înregistrat legal în Registrul Comerțului, deținută însă de o altă persoană. Inculpații, deși nu aveau nici măcar calitatea de angajați, uzitau datele de identificare ale societății tot pentru crearea în primă fază a unui sentiment de siguranță în mentalul victimei, evidențiind profesionalismul unei societăți cu angajați care desfășoară în mod legal asemenea activități, tocmai pentru înlesnirea acceptării ofertei de prestări servicii.
Mai mult, inculpații erau însoțiți în permanență de persoane de aceeași etnie, cu o conformație fizică impunătoare, care au o atitudine recalcitrantă și agresivă verbal și fizic, creând o stare de temere evidentă în mentalul victimei, determinând-o astfel să accepte orice cereri venite din parte acestora”, se arată în sentința penală emisă de magistrați.
Cei doi inculpați au fost condamnați de Judecătoria Constanța, unul la doi ani și zece luni de închisoare, cu executare, iar cel de-al doilea, minor, la măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de patru luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune. Sentința a fost contestată, dar instanța superioară, Curtea de Apel, a respins contestația, astfel că decizia este definitivă. 

Taguri

Comentează știrea

CercetareDeZar
29 noiembrie 2022
OLX

Interactiuea pe biti si monitor, nu mai este ceva novator. E de cel putin 20 de ani si la noi. "OLX" pt. mine e cunoscut de cel putin 10 ani. Atunci pe [PREVENTIE] prin esantion, ca de asta ii zice [POTERA] nu se aude nimica ? Se intimpla mereu, dar vedem si la [Potera] si incercam sa limitam pe cit posibil. Inainte de pandemie, am fost repartizat la loteria de compartiment cu un tinar bun partener de vorba. Adica eu ii povesteam si el confirma ce se auzea pe la Parinti. I-am zis de ejobs, bestjobs (tinereul zimbea asa interesant), pina am ajuns la grila si direct cu [MultaCenzura]. Mai departe o calatorie linistita si buna de somn cu MagnificulCFR. [911-AlertaCenzuraPuternica]

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei