Vineri, 05 Iunie 2026

Şapte percheziţii la Năvodari! Este vizat un amplu dosar de furt calificat

de Alina DRACOPOL Vineri, 27 Mai 2022 240 < 1 min citire
Şapte percheziţii la Năvodari! Este vizat un amplu dosar de furt calificat
Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au pus în aplicare şapte mandate de percheziţie domiciliară, în oraşul Năvodari, într-un dosar penal care vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, fapte comise în perioada 15.04-20.05.2022. 
În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit mai multe bunuri provenite din comiterea furturilor, care au fost predate persoanelor vătămate.
 
Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, au fost conduşi la sediu pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului în cauză, trei dintre aceştia au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
 
În cursul zilei de azi, bărbaţii au fost prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
 
Menţionăm faptul că cea de-a patra persoană se află în stare de arest preventiv, într-o altă cauză.", susţin oamenii legii.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
 
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai Secţiei 5 Rurală Cogealac.
Taguri
Articolul anterior Fotbal / Școala Federală de Antrenori a încheiat ultimul modul din cursul pentru licența UEFA B-GK
Articolul următor Atenţie ce scrieţi pe Facebook! Un bărbat din Năvodari s-a ales cu dosar penal, după o postare online

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei