Duminică, 07 Iunie 2026

Șapte persoane scoase din mare de salvamari, la sfârșit de săptămână

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 24 Iulie 2023 469 1 min citire
Șapte persoane scoase din mare de salvamari, la sfârșit de săptămână
În perioada 22-23 iulie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 223 misiuni, cele mai multe din ele – 173, fiind pentru acordarea primului ajutor medical. Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 14 incendii în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale. Din numărul total al incendiilor, 7 au fost de vegetație uscată, cultură de grâu, miriște, fiind afectată o suprafață totală de peste 4 hectare.
În aceeași perioadă, pompierii militari au intervenit și în cazul a 7 accidente rutiere soldate cu 17 victime, care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și de la cele ale Serviciului Județean de Ambulanță, 4 dintre acestea fiind ulterior transportate la spital. Din păcate, un eveniment rutier a fost soldat cu decesul unei persoane în vârstă de 39 ani.
Echipajele ISU Dobrogea au intervenit și în cazul a 7 persoane scoase din mare de salvamari ori de cetățeni. Dintre acestea, 4 au fost transportate la spital. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat pentru un bărbat în vârstă de 70 ani care s-a înecat în stațiunea Mamaia, medicul de pe ambulanța SMURD C declarând decesul acestuia.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în 22 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții. 
Taguri
Articolul anterior EXPLOZIE ÎN APROPIEREA ROMÂNIEI / Premierul şi preşedintele condamnă atacurile aeriene ale forțelor armate ruse
Articolul următor Săptămâna aceasta, „Drumuri Județene Constanța” efectuează mai multe lucrări în județ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei