Duminică, 07 Iunie 2026

Sâmbătă, la Băneasa Șapte transfugi turci și călăuzele lor au fost reținuți de polițiștii de frontieră

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 05 Octombrie 2009 409 2 min citire
Șapte transfugi turci și călăuzele lor au fost reținuți de polițiștii de frontieră
Sâmbătă, 3 octombrie, în jurul orei 8, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa au depistat, în zona limitrofă a localității Băneasa, un grup alcătuit din șase persoane, cinci cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat româno-bulgară, călăuziți de cetățeanul bulgar Mahmud Evrem, de 40 de ani. La verificarea bagajelor și a documentelor, asupra cetățeanului bulgar au fost descoperite patru bancnote de 50 de dolari, monedă 2004, falsificate.
Căutările polițiștilor în zonă au fost extinse, ocazie cu care a mai fost descoperit un alt cetățean turc, de 33 de ani, care trecuse ilegal frontiera împreună cu grupul celor șase persoane, dar se rătăcise de acesta.
De asemenea, în apropiere, pe comunicația Ostrov - Băneasa, a fost observat un autoturism suspect. Efectuându-se verificări, în mașină au fost identificați doi cetățeni bulgari, Mladen Hassan, de 43 de ani, și Yusuf Yalcin, de 42 de ani, și încă un cetățean turc, de 38 de ani. Cel din urmă a recunoscut că a trecut ilegal frontiera cu grupul amintit mai sus.
Cele 10 persoane au fost conduse, în vederea cercetărilor, la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, în vederea continuării cercetărilor. Din declarațiile lor a reieșit că au fost ajutați și de o altă persoană, Fedat Yusuf, de 49 de ani, care a fost depistat și reținut încercând să părăsească țara prin PTF Vama Veche, cu destinația Turcia.
Transfugii au declarat că intraseră ilegal și în Bulgaria, intenționând să ajungă în Ger-mania, unde aveau rude, și că au plătit călăuzelor sume de apro-ximativ 500 - 600 de euro de persoană.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisar-șef Adrian Titus Burcea, întreg grupul de transfugi va fi prezentat procurorilor în vederea cercetărilor potrivit încadrărilor juridice și a faptelor reținute în sarcina fiecăruia, pentru trecere ilegală a frontierei de stat, trafic de migranți, complicitate la trafic de migranți și fals de monedă străină.
Articolul anterior Peste o mie de polițiști vor participa miercuri la mitingul din București
Articolul următor Un bătrân din Lipnița, ucis în propria casă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei