Polițiștii din Timișoara au reținut șase bărbați cercetați pentru viol, agresiune sexuală, tentativă de viol și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Victimele sunt patru fete de 14 ani, iar ancheta acoperă perioada 2025–2026.
- Publicitate -
Din cercetări a reieșit că șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, ar fi întreținut relații sexuale, ar fi agresat sexual și ar fi racolat cele patru minore în județul Timiș. Vineri au avut loc șapte percheziții în localitățile Satchinez și Hodoni, în urma cărora au fost depistați șase dintre suspecți, iar mai multe bunuri au fost ridicate.
Față de cei șase bărbați reținuți a fost dispusă măsura reținerii, urmând să fie prezentați sâmbătă Judecătoriei Timișoara cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă ancheta, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili toate circumstanțele faptelor și a lua măsurile legale care se impun, conform știripesurse.ro