Joi, 04 Iunie 2026

SCANDAL/ Bătaie cu bâte și topoare la Valea Seacă

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 27 Februarie 2012 1082 1 min citire
SCANDAL/ Bătaie cu bâte și topoare la Valea Seacă
Polițiștii Secției 1 Rurală au demarat o anchetă pentru a stabili din ce cauză a pornit scandalul monstru care a avut loc, aseară, în localitatea Valu lui Traian.
Scandalul s-a petrecut între membrii familiei Căldăraru și Bodilcu, din localitate. Frații Ion și Nicolae Bodilcu au ajuns acasă la familia rivală, pentru a-i trage la răspundere că unul dintre copiii lor, un băiat de 13 ani, a fost bătut săptămâna trecută de unul dintre fii lui Căldăraru, un tânăr de 18 ani. De la reproșuri s-a ajuns în puțin timp la o bătaie în toată regula, iar trei bărbați au ajuns la spital. Un autoturism a fost distrus, iar la fața locului au fost găsite bâte și un topor. "Niciunul dintre cei implicați nu a rămas internat, în această dimineață îi audiem pentru a stabili exact desfășurarea evenimentelor. De asemenea, urmează să stabilim dacă toporul a fost folosit în agresiune sau a fost arătat de victime, pentru a da amploare incidentului. Până în prezent, se efectuează cercetări pentru violare de domiciliu și loviri și alte violențe, dar dacă se vor depune plângeri și dacă victimele se vor prezenta la Serviciul de Medicină Legală, se vor efectua cercetări și pentru distrugere și vătămare corporală, în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale", a afirmat comisar Ion Chiru, șeful Secției 1 Rurală.
Taguri
Articolul anterior Cine a câștigat Cupa Iernii la șah și la rummy la Campionatul "Anotimpurile"
Articolul următor Gheața de pe Dunăre a avariat mai multe barje și nave

Comentează știrea

simion catalina
27 februarie 2012

nu se numesc caldarau se numesc calarau...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei