Duminică, 07 Iunie 2026

SCANDAL! "Brăiloiu m-a insultat și m-a înjurat! Nu este prima oară! Voi face plângere împotriva lui"

de Cuget Liber Joi, 21 Decembrie 2017 1041 1 min citire
SCANDAL! "Brăiloiu m-a insultat și m-a înjurat! Nu este prima oară! Voi face plângere împotriva lui"
Senatorul USR Florina Presadă susține că joi, în timpul ședinței de plen, după ce le-a oferit senatorilor social-democrați câte un exemplar din volumul "Ferma animalelor" de Orwell, a fost înjurată de Liviu Brăiloiu, scrie Agerpres."Pot să relatez contextul: membrii grupului parlamentar USR ofereau cărți membrilor PSD. Este vorba de 'Ferma animalelor' de George Orwell. O serie de senatori PSD aruncau cărțile pe jos. Mă refer aici la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, doamna Arcan. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte și să mă înjure. Nu e prima dată. Voi face o plângere împotriva dumnealui, la Biroul permanent. Există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era președinte de ședință, să suspende ședința, însă a refuzat să facă acest lucru", a declarat ea.
Presadă nu a dorit să spună ce cuvinte i-au fost adresate. Ea a adăugat că în acel moment în preajmă se aflau doar senatori PSD.
"I-a amuzat foarte mult această replică a domnului Brăiloiu", a spus ea.
Senatorii USR le-au oferit joi un cadou de Crăciun colegilor lor - câte un exemplar din volumul "Ferma animalelor" de George Orwell. Florina Presadă și Mihai Goțiu au lăsat pe pupitrele senatorilor câte o carte. Unii au păstrat-o și au răsfoit-o, alții au refuzat-o.Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a înapoiat cadoul, așezând volumul primit pe una dintre băncile senatorilor USR.
Taguri
Articolul anterior Ministrul Sănătății, răspuns pentru medicii de familie. Îi afectează pe toți românii
Articolul următor Ce program au casieriile RADET în perioada sărbătorilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei