Vineri, 05 Iunie 2026

Scandal cu săbii și bâte în cartierul Coloniști din Mangalia

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 22 Mai 2010 6095 1 min citire
Două clanuri rivale din Mangalia s-au luat la bătaie pe străzile orașului fiind nevoie de intervenția trupelor DIAS pentru aplanarea conflictului.
Joi seara, polițiștii din Mangalia au fost sesizați prin Serviciul de Urgență 112 că în cartierul Coloniști, din Mangalia, are loc un scandal.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au constatat că scandalul a început pe strada Gheorghe Nețoi, iar ulterior a continuat pe strada George Enescu din Mangalia. Din cercetări a reieșit că mai mulți bărbați s-au lovit reciproc, pentru o datorie mai veche, la fața locului fiind găsite diverse bâte, săbii și cuțite ce au fost folosite în scandal. Mai mult, în urma conflictului, au fost distruse câteva autoturisme cu care scandalagiii veniseră în zonă.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au identificat ca agresori pe Genghiz Ismail, Ibram Ismail, Iunuzbei Memet și Orhan Ismail, toți din Mangalia.
Pe de altă parte, în urma luptelor de stradă, mai mulți bătăuși au fost răniți, Ridvan Suliman, Ozgun Ismail, Emin Ismail, Ghiulgian Ismail, Negip Ismail și Iusein Ismail fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Toți participanții la scandal sunt cercetați pentru ultraj contra bunelor moravuri, loviri și alte violențe și distrugere. Totodată, anchetatorii continuă cercetările, iar în funcție de probele pe care le vor prezenta procurorilor, este posibil ca scandalagiii să fie propuși pentru arestare preventivă.
Taguri
Articolul anterior Muncitor de la Drumuri și Poduri ucis de o mașină care s-a răsturnat peste el
Articolul următor Au încălcat firmele de taximetrie constănțene Legea concurenței?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei