Au încălcat firmele de taximetrie constănțene Legea concurenței? // O investigație recent încheiată dă răspunsul la această întrebare // Firmele de dispecerat care vor fi găsite vinovate de fixarea concertată a tarifelor vor primi amenzi de până la 10% din cifra de afaceri

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 22 Mai 2010 585
"Investigația Consiliului Concurenței privind piața taximetriei din Constanța este finalizată" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ioan Bădică, inspectorul de concurență coordonator pentru regiunea de sud-est. Operațiunea a început în aprilie 2008, în baza autosesizării instituției. Consiliul a analizat posibila încălcare a unor prevederi ale Legii concurenței în sectorul taximetriei. Este vorba de articolul 5, referitor la fixarea concertată a tarifelor, și de articolul 9, care interzice administrației publice să ia decizii prin care se denaturează concurența. În cadrul investi-gației, a fost analizată activitatea a opt firme de dispecerat de pe piața taximetriei din Constanța. Raportul final va fi transmis conducerii Consiliului Concurenței, care urmează să ia o hotărâre. Teoretic, sunt trei variante. Astfel, se poate decide că nu există nicio înțelegere între firmele de dispecerat în ceea ce privește stabilirea tarifelor. Dimpotrivă, se poate stabili că anumite firme, împreună cu Camera Taximetriștilor Constanța au dus o politică de prețuri concertată sau că la această înțelegere au participat toate firmele. În cazul ultimelor două variante, consiliul ar urma să declanșeze audierea celor suspectați. Raportul final va fi prezentat plenului instituției, care va lua decizia finală. Dacă se va stabili că există abateri de la lege, cei vinovați vor fi sancționați cu plata unei amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. "Până la finalizarea tuturor procedurilor legale, nu se poate da nicio informație privind investigația. Toate firmele beneficiază, în acest moment, de prezumția de nevinovăție" - a declarat inspectorul de concurență coordonator. În domeniul transporturilor rutiere, Consiliului Concurenței a demarat o nouă investigație. De această dată este vizat transportul public de călători județean, prin curse regulate. Analiza se va efectua în județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea, a declarat Ioan Bădică. O altă investigație finalizată se referă la transporturile maritime. În cazul ei, s-a solicitat disjungerea analizei și adâncirea ei pentru serviciile de siguranță a navigației, respectiv: remorcaj, pilotaj și legarea-dezlegarea navelor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei