Un scandal în toiul nopții, în Cernavodă, între doi indivizi aflați sub influența băuturilor, s-a încheiat sângeros. În noaptea de joi spre vineri, 3 spre 4 octombrie, în jurul orei 2,00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța că pe strada Seimeni din Cernavodă un bărbat a fost înjunghiat. La fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și cadrele medicale de la Ambulanță. Victima, un bărbat de 35 de ani, avea o plagă înjunghiată în zona claviculei și a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat în scurt timp pe autorul faptei violente: un amic al victimei, de 29 de ani. Și acesta a ajuns la spital, pentru investigații medicale, căci avea o fractură de umăr. Se pare că cei doi s-au îmbătat și s-au luat la ceartă. Spiritele s-au încins, cei doi s-au luat la bătaie, iar bărbatul de 29 de ani a scos un cuțit cu care și-a înjunghiat adversarul, care, la rândul său, l-a lovit cu o bâtă. Niciunul dintre cei doi nu a rămas internat în spital, în schimb ambii sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.