Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații Sorin Roșca și Cătălin Ștefan Giuglea, ambii cercetați în stare de reținere, primul pentru săvârșirea a infracțiunilor de violare de domiciliu în formă continuată și tâlhărie calificată, iar cel deal doilea pentru săvârșirea în stare de recidivă a infracțiunilor de violare de domiciliu în formă continuată, lovire sau alte violențe, distrugere, amenințare și tâlhărie calificată.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpaților s-a reținut faptul că în noaptea de 13/14.04.2015, în jurul orei 02.00, au pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate B. S.-V. situată în oraș Ovidiu, sat Poiana, str. Lirei, nr. 56, jud. Constanța, unde inculpatul GIUGLEA CĂTĂLIN-ȘTEFAN a lovit-o pe persoana vătămată cauzându-i leziuni traumatice care necesită circa 4-4 zile de îngrijiri medicale, apoi au plecat și au revenit după circa 30 de minute, unde inculpatul GIUGLEA CĂTĂLIN-ȘTEFAN a distrus poarta de acces în curte și ușa de acces în locuință și a adresat amenințări cu acte de violență persoanei vătămate B. S.-V., iar la ieșirea din curtea imobilului, inculpații au luat hotărârea de a o deposeda pe persoana vătămată C. V. de calul și căruța ce se aflau la poarta imobilului, sens în care inculpatul GIUGLEA CĂTĂLIN-ȘTEFAN i-a aplicat o lovitură cu o scândură peste mâna stângă persoanei vătămate C. V. care se afla lângă atelajul hipo și care necesită circa 4-5 zile de îngrijiri medicale, după care acesta a plecat cu căruța, fiind acompaniat de inculpatul ROȘCA FLORIN care a condus în urma atelajului un autoturism marca BMW de culoare neagră.
Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.