Învățământul constănțean a fost zguduit, săptămâna trecută, de două incidente neplăcute, petrecute la Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", respectiv Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu". Din păcate, în ambele situații au fost implicați elevi din învățământul profesional, care provin din familii cu situații dificile, cunoscuți cu comportament deviant.
- Publicitate -
Dacă la "Dimitrie Leonida", elevul și-ar fi lovit și șantajat colegii, la "Virgil Madgearu" incidentul s-a soldat cu rănirea unei profesoare. Femeia a fost lovită cu pumnul în obraz și cu catalogul în cap. Ambii elevi sunt cercetați de polițiști, dar deocamdată conducerile unităților de învățământ nu au luat o decizie și în ce privește situația lor școlară.
"Vineri, 8 decembrie, în cursul orei de limba franceză, doamna profesoară a remarcat prezența în clasă a unui elev care nu făcea parte din colectivul respectiv. L-a întrebat ce este cu el acolo și acesta i-a spus doar că este în clasa a IX-a la învățământ profesional, dar a refuzat să zică și cum îl cheamă. Cadrul didactic a insistat și l-a rugat să meargă împreună la biroul directorului. În acel moment, elevul s-a enervat, i-a adresat injurii profesoarei și a lovit-o cu pumnul în maxilarul stâng. Apoi, i-a luat catalogul din mână și a lovit-o cu el, încât i-au sărit ochelarii profesoarei până în băncile elevilor, apoi a fugit", ne-a povestit directorul Liceului "Virgil Madgearu", prof. Aurelia Năstase.
Elevul violent a fost reținut
Ulterior, conducerea unității a alertat polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție, iar elevul a fost identificat.
"La toată scena au asistat, șocați, 28 de elevi, iar unii dintre ei au și dat declarație la poliție, însoțiți de părinți. De altfel, și cadrul didactic a depus plângere împotriva elevului respectiv, iar polițiștii ne-au comunicat că acesta a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore", ne-a mai explicat directorul liceului. Potrivit acesteia, deocamdată nu s-a luat o decizie în ce privește situația școlară a elevului.
"Acesta a mai avut comportament deviant și a mai creat probleme. De altfel, el a rămas repetent anul trecut, din cauza numărului mare de absențe. Știm că mama a decedat, iar tatăl este necunoscut, fiind în grija unei bunici. Consiliul Profesoral va decide ce sancțiuni vor fi aplicate, în funcție și de ce măsuri va lua Poliția", a mai spus prof. Aurelia Năstase.
Este nevoie de mai multe activități extrașcolare
La rândul său, inspectorul școlar general, Petrică Miu, s-a arătat șocat de gestul elevului, mai ales că șeful ISJ este cadru didactic de ani buni la Liceul "Virgil Madgearu".
"Din păcate, școlile au adunat, mai ales în învățământul profesional, astfel de elevi problemă și nu există bază materială pentru a le oferi posibilitatea de a participa la diferite activități și a-i ține ocupați. Dacă am avea laboratoare deosebite, dacă toate școlile ar avea săli de sport, unele chiar și bazin de înot, săli de gimnastică, o parte din acești copii s-ar angrena în astfel de activități. O bază materială mare permite unităților de învățământ să le dea alte ocupații, în funcție, bineînțeles, de competențele lor. În aceste două situații, însă, va lua măsuri poliția, școala scapă de un elev cu comportament deviant, dar societatea capătă un infractor. Fiecare factor angrenat în aceste situații are o parte de vină, și familia, și societatea, și școala, probabil. Poate este nevoie de mai multă comunicare, de întâlniri cu psihologii, cu toți factorii, astfel încât să se prevină astfel de incidente", este de părere șeful ISJ.
v v v
Și reprezentanții elevilor condamnă gestul colegului lor, însă consideră că violența în școală este o problemă veche.
"Am aflat cu surprindere despre cele întâmplate la Liceul «Madgearu». Gestul elevului este condamnabil, iar autoritățile abilitate sunt cele în măsură să ne spună cu exactitate ce s-a întâmplat. Violența este de neacceptat în toate formele sale, indiferent de cine este inițiator și cine este victimă. Cred că trebuie să privim o imagine de ansamblu asupra acestui eveniment, pentru a înțelege ce este de făcut în viitor pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc. Violența în școala și societatea românească nu este de ieri, de azi, ba din contră, aceasta persistând de-a lungul timpului și avându-și punctul de plecare chiar în familie, de cele mai multe ori", consideră președintele Asociației Elevilor Constanța, Constantin Alexandru Manda.