Scandal la Palatul de Justiție Un echipaj de intervenție al Jandarmeriei constănțene a trebuit să fie trimis în zonă pentru a calma spiritele // Una dintre persoanele implicate în scandal a încercat să intre în clădirea instanțelor cu un cuțit ascuns în buzunar

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 469
Vineri dimineață, 12 persoane de etnie romă au fost implicate într-un scandal de proporții la Palatul de Justiție. Pentru potolirea spiritelor a fost necesară și intervenția unui echipaj al Detașamentului Mobil de Jandarmi. Mai multe persoane care urmau să fie audiate într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Constanța s-au luat la înjurături și îmbrânceli, vineri dimineață, pe la ora 8,30, la Palatul de Justiție. Jandarmii care asigură paza instanțelor au intervenit pentru calmarea spiritelor când au vazut că mai multe persoane s-au luat la harță pe scările instanțelor, dar văzând că nu fac față au chemat întăriri. Astfel că la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj de intervenție al detașamentului mobil, care a liniștit rapid apele. Surprizele nu aveau însă să se termine aici. La controlul corporal efectuat la intrarea în clădire, una dintre persoane, Mareș Petrache, de 43 de ani, nu a declarat toate obiectele pe care le avea asupra sa. Mai precis, inainte de a trece prin detectorul de metale instalat la intrare în Palatul de Justiție el a… uitat să spună jandarmilor că are asupra sa ditamai cuțitul! Cum sistemul a detectat că bărbatul are asupra sa ceva metale, jandarmii l-au percheziționat corporal. Nu mică le-a fost surpriza când au constatat că, ascuns în buzunarul din spate al pantalonilor, acesta avea un cuțit de 26 de centimetri lungime. Întrebat de ce nu a declarat arma albă pe care o avea la el, Mareș Petrache a spus că umblă permanent cu un cuțit asupra sa, pentru că, atunci când mănâncă mere(?!), deoarece nu poate să muște, trebuie să le taie (!). Individului i-a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de port ilegal de cuțit în locuri publice, cercetările urmând a fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Dosarul în care persoanele implicate în incident urmau să fie audiate în calitate de martori îl privește pe Vasile Miron, care este judecat pentru că, anul trecut, l-a înjunghiat pe Ionel Petrache, de 51 de ani. Acesta din urmă a împărțit, se pare, dreptatea într-o "judecată țigănească", privind niște neînțelegeri cu privire la o serie de acte de proprietate. Cel care a fost prins, vineri, cu arma albă asupra sa este, din câte se pare, chiar fratele părții vătămate din acest dosar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei