Duminică, 07 Iunie 2026

Scandal major la Constanța. Europol spune că șeful IPJ a lăsat Rutiera Medgidia fără acces la birouri

de Oana CHIRANA Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 462 < 1 min citire
Scandal major la Constanța. Europol spune că șeful IPJ a lăsat Rutiera Medgidia fără acces la birouri
Activitatea Biroului Siguranță Rutieră Medgidia ar fi fost serios afectată începând cu 12 noiembrie, după ce inspectorul-șef împuternicit al IPJ Constanța, chestorul Cornel-Georgian Mototolea, ar fi dispus sigilarea a două încăperi folosite zilnic de agenți. Acolo se aflau fișetele, documentele de lucru și calculatoarele necesare desfășurării activității operative, susține Sindicatul Europol în comunicatul transmis aseară.
Potrivit sindicaliștilor, dispoziția de sigilare ar fi fost emisă „fără niciun temei legal” și ar fi avut drept scop verificarea eventualei existențe a unor dispozitive de înregistrare, în contextul apariției publice a unor materiale audio controversate. Europol afirmă că, după ce a dispus măsura, inspectorul-șef ar fi „uitat” să o revoce, blocând nejustificat accesul polițiștilor timp de două zile.
Sindicaliștii descriu situația ca fiind una absurdă: polițiștii s-au prezentat la muncă fără acces la documente, formulare, mijloace din dotare sau sisteme informatice, temându-se că ar putea apărea situații urgente la care nu ar putea acționa în mod corespunzător.
Taguri
Articolul anterior Hai la „Târgul de Ziua Dobrogei”, din fața Muzeului de Artă Populară
Articolul următor Noua schimbare Ryanair care îi va afecta și pe români. O regulă ignorată te poate costa 55 € în plus

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei