Joi, 04 Iunie 2026

Scandal monstru în zona Trocadero

de Corina BAGIE Sâmbătă, 28 Mai 2011 1889 < 1 min citire
Joi noapte, mai mulți tineri s-au luat la bătaie în zona Trocadero. O persoană a anunțat Poliția despre ceea ce se întâmplase, iar oamenii legii sosiți la fața locului au găsit opt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, cu două autoturis-me, care au precizat că au fost implicați într-o altercație cu alți tineri.
În timpul conflictului, unul dintre ei avea un pistol cu gaze și a tras în sus un foc de armă. Astfel, a reușit să-i sperie pe ceilalți participanți, care au luat-o la fugă. În urma acestui incident, un băiat de 18 ani a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Constanța, unde a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat internarea, prezentând diagnosticul "plăgi superficiale pe spate și la membrele posterioare".
Persoanele implicate în scandal au fost conduse la sediul Secției 4 Poliție, unde nu și-au manifestat dorința de a depune plângere pentru agresiune. Cercetările sunt conti-nuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, identificarea tuturor persoanelor
implicate și luarea măsurilor legale ce se impun. Pistolul cu gaze, deținut legal, a fost ridicat și pre-dat polițiștilor Serviciului de Arme, Explozibil și Substanțe Periculoase.
Taguri
Articolul anterior Naționalele de volei au debutat la Constanța în Liga Europeană
Articolul următor Suspecți de viol achitați de Curtea de Apel

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei