Duminică, 07 Iunie 2026

Scandalul cărnii de cal din România. A început procesul celor acuzați că vindeau marfa drept carne de vită

de Cuget Liber Marţi, 22 Ianuarie 2019 250 1 min citire
Scandalul cărnii de cal din România. A început procesul celor acuzați că vindeau marfa drept carne de vită
Doi foști responsabili de la firma Spanghero și doi traderi olandezi au fost trimiși luni în judecată la Paris, fiind acuzați că au vândut carne de cal etichetată drept carne de vită, la șase ani de la producerea faptelor, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres. 
Scandalul cărnii de cal s-a declanșat la începutul anului 2013, când s-a descoperit că o întreprindere din sudul Franței, Spanghero, a vândut carne de cal, provenind mai ales din România, drept carne de vită. Carnea era folosită apoi la pregătirea a milioane de preparate culinare de către companii importante, preparate care au fost vândute în întreaga Europă.
Cei patru acuzați, doi foști responsabili ai Spanghero, Jacques Poujol și Patrice Monguillon, alături de doi traderi olandezi, Jan Fasen și Hendricus Windmeijer, sunt urmăriți în justiție pentru escrocherie în formă organizată, fals și uz de fals și înșelăciune în vânzarea unui produs.
Inculpații sunt bănuiți că au fraudat societatea Tavola din Luxemburg, căreia i-au vândut peste 500 de tone de carne etichetată în mod fals ca fiind carne de vită. Procurorii susțin că societatea Spanghero știa că a cumpărat carne de cal, însă i-a schimbat eticheta în cursul ambalării.
Audierile în acest dosar sunt programate să se încheie în data de 13 februarie. Printre părțile civile care s-au constituit în acest dosar se regăsesc în special mărcile de produse congelate Findus și Picard, societatea Tavola și grupul de distribuție Carrefour, precum și mai multe asociații pentru protecția consumatorilor.
Acest scandal alimentar european, declanșat în februarie 2013 în Marea Britanie și Irlanda, a pus în evidență anumite acțiuni ale industriei agroalimentare și opacitatea circuitelor sale de aprovizionare, afectând încrederea consumatorilor europeni și punând presiuni asupra Guvernelor pentru a explica deficiențele sistemelor de control.
Taguri
Articolul anterior Președintele Klaus Iohannis, întâlnire cu militarii români care activează la baza militară NATO de la Geilenkirchen din Germania
Articolul următor ''Omul-copac'', din nou la spital, pentru a-i fi extirpate verucile cu aspect de scoarță de arbore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei