Polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - IGPR și procurorii DIICOT - Structura Centrală au efectuat 48 de percheziții la domiciliile și societățile comerciale ale mai multor persoane, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Iași, Cluj, Bihor, Dâmbovița, Neamț, Satu Mare, Brașov, Constanța, Giurgiu.
În cauză, sunt efectuate investigații cu privire la constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, comercializare de produse alterate, cumpărare de influență și trafic de influență.
Din cercetări a reieșit că, persoane din mai multe țări (precum Republica Moldova, Ucraina, Kenya, România), erau racolate și convinse, în schimbul unor sume modice, să înființeze societăți comerciale sau să achiziționeze, pe numele acestora, astfel de entități, care funcționau o scurtă perioadă de timp (2-3 luni). Un alt membru al grupării efectua operațiuni în conturile bancare și în numele societăților comerciale.
Societățile erau ulterior folosite pentru efectuarea de achiziții intracomunitare sau pentru a fi interpuse în circuitele economice. De asemenea, firmele erau folosite pentru achiziționarea de produse alimentare din spațiul Comunității Europene (în special din Polonia, Cehia, Olanda, Marea Britanie și Franța), urmată de comercializarea acestora către mai multe firme controlate de membrii rețelei.
Pe numele societăților care realizau achiziții intracomunitare de carne vrac se întocmeau fictiv documente, ce atestau livrarea cărnii către un lanț de societăți comerciale autohtone. În fapt, marfa ajungea direct la destinatarul final.
În baza mandatelor de aducere emise, au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, 45 de persoane, în vederea audierii și luării măsurile legale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I.. La activități au participat și ofițeri D.G.A. și jandarmi.