În echipa managerială a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța s-au produs schimbări importante.
- Publicitate -
Comisarul șef Daniel Ovidiu Cătană și-a reluat funcția de adjunct al șefului Inspectoratului, în cadrul IPJ Constanța, la un an după ce a fost împuternicit în funcția de inspector șef la IPJ Maramureș.
De asemenea, comisarul șef de poliție Nicolae Grosu s-a întors în funcția de șef al Serviciului de Ordine și Siguranță Publică, după ce în iunie 2025 a fost împuternicit inspector șef adjunct al IPJ Constanța, alături de comisar șef de poliție Nicolae Simion.
Prin urmare, în prezent echipa managerială a IPJ Constanța, conform datelor furnizate de site-ul oficial al instituției, este formată din chestor Cornel Mototolea ca șef al inspectoratului, Nicolae Simion și Daniel Ovidiu Cătană, adjuncți ai șefului, și comisar șef Carmen Șerbănescu, în funcția de director administrativ.