Se anunță protest în toată țara, prin campania „O zi fără avocați – o zi în care statul de drept nu există!”

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 17 Septembrie 2023 3512
Uniunea Națională a Barourilor din România a anunțat, la începutul acestei săptămâni o campanie de conștientizare a rolului și importanței avocatului, în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Campania este intitulată „O zi fără avocați – o zi în care statul de drept nu există!” și a fost inițiată, ca urmare a problemelor recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din țară, cu privire la disfuncționalitățile frecvente pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare.

Dintre problemele întâmpinate, avocatul Traian Briciu, președintele UNBR, a enumerat: „nerespectarea rolului avocatului și a funcției acestuia în cadrul procesului judiciar (identificarea avocatului cu clientul, încălcarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, limitarea abuzivă a pledoariei); organizarea activității instanțelor fără a se respecta repartizarea cauzelor pe intervale orare, întârzieri nerezonabile în procedura de regularizare a cererilor și în redactarea și comunicarea hotărârilor sau comunicarea acestora în timpul vacanței judecătorești, fără a se respecta dreptul la recuperarea capacității de muncă al avocatului; lipsa de respect manifestată de organele de urmărire penală în mod constant și frecvent, atât față de timpul și drepturile avocaților desemnați pentru asistență judiciară din oficiu, cât și față de timpul și drepturile avocatului ales; în foarte multe cazuri, amânarea sau chiar omiterea emiterii și comunicării referatelor de plată, precum și amendarea abuzivă a avocaților de către organele de urmărire penală; reorganizarea activităților de ședință judecătorească altfel decât programul stabilit inițial, fără informarea din timp a avocaților participanți la dosare; accesul îngreunat la arhive și la informațiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării; întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaților pentru asistența din oficiu, cenzurarea abuzivă a onorariilor avocațiale până la sume derizorii, după criterii subiective și fără considerarea obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale; cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activităților de asistență juridică obligatorie”.
Data demarării campaniei și a altor forme de proteste urmează să fie stabilite
„Toate cele de mai sus reprezentă deficiențe sistemice cu consecința gravei afectări a dreptului la apărare și a liberului acces la justiție, precum și împiedicarea asigurării unui drept la apărare efectiv și legitim. Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de Avocat și a profesioniștilor Avocați în viața socială a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar.
Această campanie va debuta cu o zi de întrerupere a activității avocațiale în totalitatea formelor sale și pe întreg teritoriul țării, cu excepția cauzelor urgente privind anumite măsuri preventive sau asiguratorii și orice alte cauze cu caracter de urgență, de natură a pune în pericol drepturi și libertăți fundamentale”, a mai precizat președintele UNBR.
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a mandatat Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România să stabilească data și formatul acestor acțiuni, precum și excepțiile privind cauzele urgente, pentru a nu afecta continuitatea justiției și drepturile cetățenilor la apărare. De asemenea, Comisia Permanentă a fost mandatată să examineze și alte forme de protest pe măsură ce se vor dovedi necesare, în funcție de evoluția campaniei.
Totodată, în cadrul acestei campanii, Uniunea Națională a Barourilor din România solicită Avocaților sesizarea tuturor barourilor cu toate cazurile de cenzurare abuzivă și/sau amendare abuzivă de către instanțele de judecată și/sau parchetele din România – ca efect al participării la campanie, cu anexarea înscrisurilor doveditoare, în vederea centralizării acestora, a analizării lor sub aspectul identificării unui fenomen în acest sens, pentru dezbaterea problemelor cu Consiliul Superior al Magistraturii și sesizarea Inspecției Judiciare, dacă este cazul.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei