Un accident rutier a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Eden. Din câte se pare, un autoturism care circula dinspre podul de la IPMC către strada Baba Novac, a vrut să facă stânga, tăind banda dublu continuă, intrând astfel în coliziune cu o altă mașină care venea din sens opus. Un autoturism marca Ford, distrus aproape în totalitate, se află încă la fața locului. Polițiștii fac cercetări cu privire la condițiile în care s-a produs accidentul rutier. Din fericire, din primele date rezultă că nu există persoane care să fi fost rănite grav. În zonă, circulația rutieră se desfășoară cu dificultate.
- Publicitate -