Vineri, 05 Iunie 2026

Se recomanda jandarm și cerea taxă de intrare în portul Constanța

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 16 Februarie 2009 680 < 1 min citire
Un tânăr de 24 de ani este cercetat de Poliția Port pentru uzurpare de calități oficiale pentru că, în dimineața zilei de sâmbătă, 14 februarie, a fost depistat, la intrarea în portul Constanța, dându-se drept jandarm și solicitând șoferilor de tiruri diferite sume de bani cu titlu de taxă de intrare în port.
El se numește Valentin Bratu și este din localitatea Murfatlar. Se pare că, între orele 5 și 8 dimineața, tânărul ar fi interceptat doi șoferi de autocamioane, care așteptau, în zona porții 5, îndeplinirea formalităților de intrare în port, și le-a cerut 50 de lei pentru a le da voie să intre în portul Constanța.
Solicitările bărbatului au ajuns însă la urechile polițiștilor, care l-au ridicat pentru cercetări. El nu era îmbrăcat în jandarm și, în fața polițiștilor, nu a reușit să dea o justificare concretă vizavi de fapta sa.
Din câte se pare, bărbatul mai este cercetat de Poliția din orașul Murfatlar pentru conducere fără permis.
Articolul anterior Procuror constănțean cercetat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii
Articolul următor A căzut de la aproximativ 10 metri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei