Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Se reia construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa

de Oana CHIRANA Miercuri, 13 Noiembrie 2024 321 2 min citire
Se reia construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa
Procesul prin care a fost blocată o investiţie de 800 de milioane de euro în cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, prevăzut să fie construit în judeţul Arad, a fost suspendat, miercuri, de Tribunalul Satu Mare, acolo unde un ONG cerea anularea avizului de mediu emis la Arad.
Soluţia pe scurt a instanţei arată că procesul a fost "suspendat în temeiul art. 411 pct.1 Cod proc. civ".
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Arad, care alături de investitor are calitate de pârât în acest dosar, a transmis că aşteaptă încheierea şedinţei de judecată pentru a afla motivele suspendării procesului.
"Nu cunoaştem motivele pentru care instanţa a dispus suspendarea litigiului, aşteptăm să ni se comunice încheierea de şedinţă. Noi am depus actele procesuale, ne menţinem considerentele în privinţa faptului că avizul de mediu a fost emis cu respectarea prevederilor legale", a declarat directorul APM Arad, Nicoleta Potrea, conform AGERPRES.
Reprezentanţii asociaţiei din Satu Mare care solicitaseră anularea avizului de mediu pentru parcul fotovoltaic spun că în ultimele săptămâni au ajuns la un acord cu investitorul, iar instanţa ar fi ţinut cont de acest lucru.
"Probabil instanţa a decis suspendarea procesului în urma acordului pe care l-am încheiat recent cu investitorul, care a contractat o firmă de consultanţă din Marea Britanie în domeniul conservării naturii pentru a se găsi soluţii astfel încât proiectul să fie compatibil cu solicitările noastre. Dacă investitorul îşi respectă angajamentele, nu mai avem obiect pentru acest proces", a declarat, miercuri preşedintele filialei Satu Mare a Asociaţiei "Societatea Carpatină Ardeleană", Márk Nagy János.
În 21 octombrie, primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ, declarase că deşi construirea parcului fotovoltaic pe suprafaţa de 1.064 de hectare urma să înceapă anul trecut, proiectul a fost blocat de Asociaţia "Societatea Carpatină Ardeleană" din Satu Mare, care a atacat în instanţă avizul de mediu.
Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Arad declarase că în ariile protejate, precum situl Natura 2000, se poate construi în anumite condiţii, iar în cazul proiectului din zona Pilu - Grăniceri s-au parcurs toate etapele legale.
"Pentru că a fost vorba de o suprafaţă atât de mare din sit Natura 2000, nu am tratat superficial problema, ci am mers la faza de aviz de mediu pe procedură completă, atât cu raport de mediu, cât şi cu studiu de evaluare adecvată pentru speciile pentru care este desemnat situl, studiu realizat de experţi atestaţi în baza Ordinului 19/2010", spunea directorul APM Arad, Nicoleta Potrea.
Primăria comunei arădene Grăniceri a încasat 6,5 milioane de lei pentru emiterea autorizaţiei de construire a parcului fotovoltaic, suma fiind echivalentă cu veniturile comunei pe 10 ani. Atât Primăria Grăniceri, cât şi Primăria Pilu încasează în continuare taxe pentru terenul pe care se va dezvolta proiectul.
Taguri
Articolul anterior Mită pentru libertate! Un agent de poliţie penitenciară primea bani în schimbul eliberării unui deţinut
Articolul următor Bărbat găsit mort, după ce un copac s-a prăbuşit peste el

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei