Vineri, 05 Iunie 2026

Între 13 și 17 mai Se reiau licitațiile pentru închirierea plajelor de pe litoral

de Cuget Liber Vineri, 07 Mai 2010 302 1 min citire
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral va organiza o nouă rundă de licitații pentru închirierea plajelor de pe litoral care nu au fost adjudecate la finele lunii trecute. Astfel, doritorii pot depune oferte între 10 și 12 mai, licitația urmând să se desfășoare în perioada 13-17 mai 2010. Pentru această rundă vor fi disponibile 141 de subsectoare de plajă.
La licitația precedentă, desfășurată între 19 și 30 aprilie, au fost scoase spre închiriere 172 de subsectoare, dintre care doar 29 au fost atribuite.
Cea mai căutată stațiune a fost Mamaia, unde au fost încheiate 21 de contracte de închiriere, Eforie Nord, cu șase plaje închiriate și Vama Veche, cu două. Pentru restul plajelor de pe litoral nu s-a găsit niciun doritor.
Pentru următoare etapă a licitațiilor, vor fi scoase spre închiriere toate plajele care nu au fost atribuite în prima fază.
Agenții economici care au participat au ridicat mai multe probleme, prima dintre ele fiind termenul foarte scurt și graba în care s-au organizat licitațiile. Această neregulă a fost creată însă tot de Guvern, care s-a hotărât pe 15 aprilie, cu două săptămâni înainte de începerea sezonului estival, să schimbe regulile de exploatare a plajelor. O altă nemulțumire a agenților economici se referă la descalificarea ofertelor singulare pentru anumite sectoare. Multe plaje nu au putut fi licitate deoarece nu a fost decât un singur agent economic interesat, care a depus ofertă pentru a închiria. Și cum legea spune că trebuie să existe cel puțin doi ofertanți, licitațiile respective au fost reprogramate.
Articolul anterior "Eruditul" Băhăian dă lecții de semantică judecătorilor
Articolul următor Controlor RATC bătut în autobuzul 101

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei