Secretara șefă de la Universitatea de Medicină din București a fost găsită moartă

de Madalina PETRESCU Miercuri, 18 Septembrie 2024 338
Matei Vali Cătălina, secretara șefă de la Universitatea de Medicină Carol Davila, în vârstă de 43 de ani, care a fost dată dispărută după ce a plecat de acasă, noaptea trecută, a fost găsită moartă, astăzi, într-un lac din Bucureşti. Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, informează Politia.

„În urma activităților desfășurate de către polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Serviciul Investigații Criminale Sector 2, femeia, în vârstă de 43 de ani, care a fost dată dispărută în cursul zilei de astăzi, a fost găsită fără viață, într-un lac din capitală.

Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului Omoruri.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", a transmis Poliţia.

Vali Cătălina Matei a dispărut noaptea trecută de acasă, 18 septembrie, în jurul orei 00:00, de pe raza Sectorului 2 al capitalei.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei