Ieri, au fost programate să se desfășoare, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, concursurile pentru ocuparea a două funcții de șefi de posturi comunale din județul nostru. Astfel, fotoliul de șef al Postului de Poliție Mihai Viteazu va fi ocupat de agentul principal Mircea Stăneață, care a promovat examenul cu nota 8,50. În schimb, pentru celălalt post de șef, de la Postul de Poliție Gîrliciu, nu s-a prezentat niciun polițist doritor. Astăzi va avea loc un alt concurs în cadrul IPJ Constanța: este vorba despre cel organizat pentru funcția de șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (AESP). Pentru această funcție și-au depus candidaturile trei ofițeri: cms. șef Nicolae Simion (cel care, în prezent, ocupă funcția ca interimar), cms. șef Ionel Gurlui și cms. șef Sorin Iacob.
- Publicitate -