Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șeful de la Vama Constanța Sud - Agigea, Iulian Teșeleanu, citat din nou cu mandat de aducere

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 11 Martie 2010 3318 1 min citire
Iulian Teșeleanu, șeful Biroului Vamal Port Constanța Sud - Agigea, va fi citat din nou cu mandat de aducere pentru a se prezenta în vederea reaudierii în dosarul în care trei persoane sunt cercetate, în stare de arest preventiv, pentru că ar fi traficat o tonă de cocaină prin portul Constanța. La termenul care s-a consumat ieri, Teșeleanu nu s-a prezentat pentru că este plecat, în concediu de odihnă, în străinătate. La înfățișarea consumată ieri nu au putut fi aduși nici martorii cu identitate protejată din acest dosar, și nici investigatorul sub acoperire, astfel încât instanța va audia aceste persoane la data de 26 martie.
Adrian Vasile Chiribău, Ramona Elena Cioroabă și Antonio Alvarez Cano au fost acuzați de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și trafic internațional de droguri de mare risc.
Mai precis, cei trei sunt acuzați că ar fi introdus în țară 1.080 kg de cocaină de puritate peste 90%.
De altfel, anchetatorii spun că, pentru a nu se constata implicarea lui Cano, cu trei zile înainte de sosirea drogurilor în Constanța, cetățeanul spaniol i-a cesionat firma "Rumaval Impex" SRL Elenei Cioroabă.
Conform DIICOT, începând cu 21 ianuarie 2009, cei trei au încercat de mai multe ori scoaterea containerelor din vamă, fără efectuarea unui control riguros. În cele din urmă, pe 30 ianuarie 2009, cei trei au fost prinși în flagrant, iar controlul efectuat asupra containerelor a scos la iveală 1.080 de calupuri de cocaină, a căror valoare pe piață se ridică la 100 de milioane de euro.
Taguri
Articolul anterior VIDEO - Jandarmul Gabriel Ichimuță a fost prins când vindea droguri
Articolul următor Mazăre a ajuns să "abuzeze" și de codul galben ca să nu se prezinte la proces

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei