Duminică, 07 Iunie 2026

Șeful Jandarmeriei Brăila, săltat de DNA. Voia să fie și patron, și să aibă și job la stat

de Madalina PETRESCU Joi, 12 Iunie 2025 459 1 min citire
Șeful Jandarmeriei Brăila, săltat de DNA. Voia să fie și patron, și să aibă și job la stat
Șeful Jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, a fost ridicat, joi dimineață, din capitală de anchetatori ai DNA, pentru a fi condus la percheziții la Brăila, în legătură cu fapte de exercitare a unor acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, transmit autorului acestui material surse judiciare.
Sursele precizate afirmă că oficialul ar fi fost ridicat de anchetatori chiar în momentul în care se afla în exercitarea unui astfel de act, mai precis când colonelul venise ca să participe la efectuarea unui control economic la una dintre firmele deținute prin interpuși dar pe care o gestiona în mod direct, deși nu îi era permis de lege.
Sursele arată că „Albăceanu se comporta ca un veritabil om de afaceri, gestiona singur un business de plasare de forță de muncă, afaceri cu fast-food-uri și cârciumi și spera să acceadă către afaceri în sfera imobiliară. Vorbim și de accesare de fonduri și credite, între care unul la BRD".
Vizite în Congo pentru recrutare de forță de muncă
În cadrul uneia dintre afacerile sale principale, cea de recrutare de forță de muncă, Albăceanu ar fi efectuat o serie de vizite în Nepal, gestionând astfel în mod direct afacerile firmei, lucru nepermis conform legilor aflate în prezent în vigoare.
Potrivit acelorași surse, Albăceanu ar fi „produs„ deja milioane de lei din aceste afaceri paralele și incompatibile cu statutul său de șef al Jandarmeriei Brăila.
Acesta a fost preluat de ofițerii DNA și va fi condus la Brăila la sediul unității pe care o conduce și la locuința sa pentru percheziții.
Percheziții vor avea loc și în alte locații la complici ai oficialului mai arată sursele invocate.
Taguri
Articolul anterior Un bărbat din Cernavodă nu a mai fost văzut de o săptămână. Polițiștii cer ajutorul cetățenilor
Articolul următor Polițiștii se alătură primului protest anunțat la Cotroceni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei