De-a lungul ultimilor ani, Poliția Română a desfășurat ample campanii de informare sub tema "Viteza ucide", însă atât șoferii, cât și polițiștii au puncte de vedere diferite față de Inspectoratul General al Poliției Române, cu privire la conducerea preventivă.
- Publicitate -
Chiar și reprezentanți ai autorităților susțin că nu viteza în sine este o cauză a accidentelor, ci alți factori care intervin, cum ar fi lipsa de experiență sau manevrele efectuate greșit.
Nu amenda este cel mai mare risc pe care șoferii și-l asumă când apasă pe pedala de accelerație fără să se gândească la consecințe. Un studiu efectuat de Nexus România, un furnizor de soluții GPS, arată că șansele de supraviețuire în urma unui impact scad invers proporțional cu cât viteza autoturismului crește. Același lucru este valabil și în cazul în care o mașină lovește un pieton.
"De exemplu, doar 10 km/h în plus cresc exponențial riscul de deces în cazul în care o mașină lovește un pieton. Dacă mașina are până la 30 km/h, aproape toți pietonii supraviețuiesc. La 40 km/h - supraviețu-iesc aproximativ 90%. La 80 km/h, numărul de supraviețuitori scade sub 50%, iar la o viteză a mașinii de 100 km/h, doar 10 la sută dintre pietoni supraviețuiesc. La impactul frontal între două vehicule, la 64 km/h, 17% dintre șoferii care poartă centura sunt răniți fatal. La 80 km/h, 60% dintre șoferii care poartă centura sunt răniți fatal. La impactul lateral între două vehicule, riscul de deces este mult mai mare. Astfel, dacă între cele două mașini există o viteză relativă de 64 km/h, 85% dintre șoferii care poartă centura sunt răniți fatal", se arată într-un studiu efectuat de Nexus România.
Constantin Dancu, șeful Poliției Rutiere Constanța, nu consideră că viteza este cauzatoare de accidente, pe principiul că nu contează cât de "tare" conduci, ci cum conduci. Totuși, amatorii de senzații tari sunt sfătuiți de polițiști să își etaleze abilitățile în locuri speciale și nu pe drumurile publice.
"Sloganul acela, «Viteza ucide», are un substrat inteligent. Viteza nu este o cauză propriu-zisă, cum și nepurtarea centurii nu este o cauză care generează accidente. Ele agravează starea de sănătate și fac diferența. De exemplu, mergi cu 200 km/h, dar nu ți se întâmplă nimic. Atunci când faci o manevră sau nu ești atent, poate fi o cauză generatoare de accidente. Să nu se înțeleagă că eu încurajez viteza, dar vreau să atrag atenția că viteza nu este mai periculoasă decât o altă cauză generatoare de accidente minore. Nu am nimic cu vitezomanii, dar mi se pare normal să-și etaleze abilitățile oriunde, dar nu pe drumurile publice", a declarat, pentru "Cuget Liber", comisar șef Constantin Dancu, șeful Poliției Rutiere Constanța.