Vineri, 05 Iunie 2026

Semnal de alarmă: 12 accidente, în week-end, la Constanța. O persoană a murit

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 25 Iulie 2022 166 < 1 min citire
Semnal de alarmă: 12 accidente, în week-end, la Constanța. O persoană a murit
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină, în week-end-ul care s-a încheiat, în 325 de situații în care oamenii sau bunurile acestora erau în pericol. În cele mai multe dintre cazuri a fost vorba despre cazuri medicale, dar în 12 dintre situații a fost vorba despre accidente rutiere. Astfel, în cele trei zile (22 – 24 iulie), pompierii au intervenit la 12 accidente, soldate cu 14 victime, 12 dintre ele fiind transportate la unitățile sanitare, una refuzând transportul la spital după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din păcate, o persoană a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 ani care conducea o motocicletă și a intrat în coloziune cu un autoturism. În urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Din păcate, eforturile echipajului SMURD de a încerca să îi salveze viața bărbatului în vârstă de 44 de ani au fost în zadar. 
Taguri
Articolul anterior Alertă lansată de comisarul european al Sănătăţii: "Noul val pandemic Covid s-ar putea combina cu gripa de sezon!"
Articolul următor ZECI DE HECTARE din județul Constanța, MISTUITE DE FLĂCĂRI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei