Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sentință pentru bărbatul de 33 de ani care și-a incendiat mătușa în scara blocului

de Madalina PETRESCU Miercuri, 29 Ianuarie 2025 316 < 1 min citire
Sentință pentru bărbatul de 33 de ani care și-a incendiat mătușa în scara blocului
Bărbatul de 33 de ani, care i-a dat foc mătușii sale în scara blocului unde locuia, și-a primit pedeapsa. Judecătorii au considerat că reprezintă un adevărat pericol pentru societate, motiv pentru care l-au condamnat la închisoare pe viață.
Alexandru Ionuţ Popa şi-a omorât mătușa în noiembrie 2023, după ce a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. 
Liliana Popa, femeia în vârstă de 54 de ani, care a fost arsă de vie, este sora tatălui suspectului și era jurist de profesie.
Probele au relevat că inculpatul este membru de familie al victimei (nepot de frate) şi a premeditat săvârşirea faptei, procurând 5 litri de benzină de la o staţie de carburant, deplasându-se apoi la imobilul în care locuia victima şi acţionând în modul descris mai sus. Având în vedere că inculpatul a incendiat victima cât timp aceasta încă era în viaţă, procurorii au apreciat că omorul a fost săvârşit prin cruzimi", a transmis Parchetul.
Potrivit unor surse, tânărul este fiul lui Marcel Popa, un fost bodyguard al lui Gigi Becali, potrivit adevarul.ro Acesta a fost concediat de latifundiarul din Pipera în urmă cu mulți ani, după ce ar fi împușcat unul dintre hoții care i-au furat mașina lui Becali.
Taguri
Articolul anterior Ce locuri de muncă au căutat românii la început de an. Ce joburi nu mai sunt la modă
Articolul următor După bonusul de pensionare de 100.000 de euro, ministrul Fechet dezvăluie și salariul directorului Romsilva

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei