Duminică, 07 Iunie 2026

Sfaturi de la Poliție pentru locuitorii din zona Piața Grivița

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 15 Octombrie 2020 363 < 1 min citire
Sfaturi de la Poliție pentru locuitorii din zona Piața Grivița
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalități, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Constanța au desfășurat, marți, 13 octombrie, mai multe activități pentru informarea cetățenilor și prevenirea răspândirii SARS-COV-2, în municipiul Constanța.
Polițiștii au interacționat cu cetățenii, informându-i despre locurile în care masca de protecție se poartă obligatoriu, modul corect de a o purta, situațiile în care se instituie carantina și izolarea persoanelor, precum și contravențiile ori infracțiunile prevăzute de legislația referitoare la pandemie. De asemenea, constănțenii au fost sfătuiți cum să se protejeze pentru a nu ajunge victime ale traficului de persoane, dar și care să intervină, dacă cineva apropiat ajunge în „ghearele” unui traficant de carne vie, pentru exploatare sexuală, prin muncă sau cerșetorie. Acțiunile au avut loc în centrul municipiului Constanța, în zona Pieței Grivița și strada Ștefan cel Mare. 
Taguri
Articolul anterior Coronavirus la Constanța. 3.987 de persoane au fost confirmate cu COVID până în prezent
Articolul următor Colonelul Constantin Dima, șeful Grupării de Jandarmi: „A fost o muncă colosală pe frontul pandemic!”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei