Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sfaturi pentru prevenirea traficului de persoane, în comunitatea rromă din Medgidia

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 24 Septembrie 2023 167 < 1 min citire
Specialiștii antitrafic din cadrul Centrului Regional Constanța ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, împreună cu partenerii instituționali din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității activități de informare și conștientizare a fenomenului traficului de persoane, cât și a celui de abandon școlar, în vederea prevenirii victimizării categoriilor vulnerabile. Acțiunea a fost desfășurată în comunitățile de etnie rromă din municipiul Medgidia.
Copiii de etnie rromă sunt printre categoriile vulnerabile și cu un risc crescut de abandon școlar sau de a fi exploatați prin obligarea la practicarea cerșetoriei sau a prostituției. În acest sens, specialiștii antitrafic le-au oferit sfaturi utile în vederea evitării recrutarii și le-au informat pe minore cu privire la metoda Loverboy. Activitățile s-au desfășurat în cadrul campaniei naționale «Siguranța ta nu e o joacă!» și a planului de acțiune pentru pregătirea antiinfractionala și antivictimala a populatiei minoritare de pe raza municipiului Medgidia", au transmis specialiștii antitrafic. 
Taguri
Articolul anterior Bilete de tratament pentru pensionari, disponibile în patru staţiuni balneoclimaterice
Articolul următor Avarie RAJA. Ce străzi din municipiul Constanța au rămas azi fără apă rece

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei