Duminică, 07 Iunie 2026

Sfaturi pentru vârstnici, pentru a nu ajunge victime ale violenței în familie

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 11 Decembrie 2019 406 < 1 min citire
Sfaturi pentru vârstnici, pentru a nu ajunge victime ale violenței în familie
Polițiștii constănțeni desfășoară acțiuni în cadrul Campaniei internaționale de prevenire "Spune NU violenței domestice". 
Astfel, la începutul acestei săptămâni, polițiștii de la Secția 3, împreună cu cei de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au purtat discuții cu vârstnicii, cu privire la riscul acestora de a deveni victime ale violenței domestice și modalități de prevenire a unor astfel de situații. Persoanelor vârstnice le-au fost distribuite materiale cu informații utile în recunoașterea cauzelor, semnelor și efectelor violenței în familie. 
În scopul prevenirii acestor cazuri și încurajării raportării cazurilor, polițiștii recomandă cetățenilor: sunați la 112 și cereți sprijin dacă viața și sănătatea vă sunt puse în pericol; prezentați-vă la Serviciul de Medicină Legală Constanța pentru eliberarea unui certificat medico-legal; cereți ajutor organizațiilor care oferă consiliere, sprijin sau adăpost. 
Taguri
Articolul anterior Jucării retrase de la comercializare, în prag de sărbători
Articolul următor Contul online RAJA poate fi accesat de pe orice dispozitiv conectat la Internet

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei