Joi, 23 Iulie 2026

Și-a amenințat fosta soție că îi va incendia locuința. Iată ce au găsit polițiștii când l-au prins

de Oana CHIRANA Vineri, 28 Noiembrie 2025 382 1 min citire
Și-a amenințat fosta soție că îi va incendia locuința. Iată ce au găsit polițiștii când l-au prins
Un bărbat de 43 de ani a fost plasat sub control judiciar după ce și-a amenințat fosta concubină că îi va incendia locuința. Acesta a fost prins de polițiști chiar în apropierea casei victimei, având asupra sa un recipient cu carburant, o brichetă și două cuțite.
Inculpatul P. C. F., în vârstă de 43 ani, la data de 27.11.2025, în jurul orei 07:50, s-a prezentat la domiciliul fostei concubine de pe raza județului Covasna, ocazie cu care, în prezența unui martor a proferat ameninţări indirecte la adresa acesteia, respectiv că va da foc locuinţei persoanei vătămate, ulterior aceste amenințări ajungând la cunoștința persoanei vătămate, provocându-i o stare de temere, între părți existând o stare conflictuală mai veche", se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, potrivit Covasna Media.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Covasna l-au identificat pe inculpat pe raza localităţii de domiciliu a victimei având asupra sa un pet de un litru ce conținea carburant pentru autoturisme, două cuţite și o brichetă.
Precizăm că infracțiunea de amenințare este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar pentru solicitarea măsurii preventive a arestării preventive a inculpatului, este necesar ca infracțiunea pentru care este cercetat să prevadă o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani sau mai mare", mai arată sursa citată.
Individul a fost plasat vineri, 28 noiembrie, sub control judiciar pentru 60 de zile.
Procurorii explică faptul că, legal, nu au putut solicita arestarea preventivă, întrucât infracțiunea de amenințare prevede o pedeapsă prea mică pentru a permite această măsură privativă de libertate.
Taguri
Articolul anterior Dezbatere publică la Camera Deputaților. Ce disciplină ar putea fi introdusă în școli
Articolul următor Rectificare bugetară pe anul 2025. Ce creștere economică este configurată

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei