Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Și-a înjunghiat prietenul pentru că nu i-a înapoiat piesele unui moped

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 26 Martie 2009 202 < 1 min citire
Un bărbat din Osmancea a fost înjunghiat de prietenul său pentru că victima nu i-a înapoiat acestuia mai multe piese din componența unui moped.
Potrivit anchetatorilor, în ziua de 24 februarie, în jurul orei 21, polițiștii din Mereni au fost sesizați, prin Serviciul de Urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea Osmancea a avut loc o altercație între doi bărbați, în urma căreia Techin Geafar, de 20 de ani, din localitate, a fost transportat cu un echipaj al ambulanței la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că victima a fost înjunghiată pe stradă de către prietenul său, Ghiursel Acmola, de 34 de ani, din aceeași localitate, cunoscut cu afecțiuni psihice (schizofrenie), în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi bărbați pe motiv că primul nu i-ar fi returnat agresorului mai multe piese din componența unui moped.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, urmând ca victima să fie examinată medico-legal.
Articolul anterior Elevi intoxicați cu formol la Seimeni
Articolul următor Obezitatea și luxația congenitală a șoldului – cauzele coxartrozei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei