Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni după ce ar fi sărit la gâtul soacrei și ar fi înjunghiat-o cu un obiect ascuțit.
- Publicitate -
Evenimentul a avut loc în data de 28 februarie, când Vasile Mihail Lupu, în vârstă de 31 de ani, enervat de o ceartă cu soacra sa, în vârstă de 48 de ani, a pus mâna pe un obiect ascuțit cu care a înțepat-o pe femeie în zona mandibulei. La întreaga scenă din apartamentul situat pe Aleea Albatrosului a asistat și soția bărbatului, care a sunat la 112. Ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 5, Vasile Lupu a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind acuzat de amenințare și lovire sau alte violențe. Bărbatul a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța, urmând ca el să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare.