S-a apărut cu o coasă de vecinii care voiau să-l bată. Este vorba despre un bărbat din satul constănțean General Scărișoreanu, care, până una alta, s-a ales și cu un dosar penal pentru fapta sa. În scandalul iscat au fost implicați trei bărbați.
- Publicitate -
Potrivit oamenilor legii, din primele cercetări s-a stabilit că Ionuț M., împreună cu Mihai M., trecând prin dreptul locuinței lui Mihai D., cu care aveau niște neînțelegeri mai vechi, s-au luat la ceartă. După ce s-au jignit reciproc, cei doi au trecut la acțiune: au aruncat cu pietre înspre locuința adversarului, i-au rupt gardul și chiar au intrat peste acesta în gospodărie pentru a-l bate.
Proprietarul, pentru a se apăra, s-a înarmat cu o coasă și l-a rănit pe unul dintre agresori la piciorul stâng. Acesta a fost dus cu ambu-lanța la Spitalul Județean Constanța, unde a rămas internat.
Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele celor trei, inclusiv proprietarului în gospodăria căruia s-a intrat, dosare penale. În vreme ce acesta este cercetat pentru vătămare corporală, vecinii lui sunt anchetați pentru violare de domiciliu și distrugere. În cadrul anchetei urmează să se stabilească dacă fapta se încadrează, potrivit Codului Penal, ca legitimă apărare.