Un caz mai puțin obișnuit a ajuns în atenția polițiștilor constănțeni. O tânără soție din localitatea Cumpăna a depus plângere penală împotriva soțului ei, spunând că acesta a forțat-o să întrețină relații anale.
- Publicitate -
Femeia, în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat la sediul unității de poliție, în jurul orei 16,00 și a afirmat că este decisă să-și reclame soțul. Ea a povestit că soțul ei, de profesie navigator, s-a întors recent din voiaj și, cu o seară înainte, a obligat-o să întrețină relații sexuale împotriva voinței ei. Potrivit declarației depuse de reclamantă, bărbatul ar fi imobilizat-o și ar fi forțat-o să întrețină relații anale.
Având în vedere ora târzie, polițiștii au stabilit, de comun acord cu victima, să se adreseze Serviciului de Medicină Legală Constanța în cursul dimineții de vineri, pentru realizarea unei expertize medicale care să confirme actul sexual forțat. "În această dimineață, la ora 8,00, reclamanta s-a prezentat și a afirmat că își retrage sesizarea. A justificat că are doi copii cu cel pe care l-a reclamat, că este în continuare căsătorită cu el și vrea să evite supunerea copiilor la suferință. Drept pentru care, și-a retractat toate declarațiile, astfel că nu mai realizăm cercetări", ne-au declarat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța, în atenția cărora a fost cazul.
Pe de altă parte, se pare că gestul femeii de a-și reclama soțul a fost determinat de o infidelitate a acestuia, de care nevasta a aflat.