Vineri, 05 Iunie 2026

Sile Cămătaru, prins în Germania și adus în țară

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 24 Iulie 2012 254 < 1 min citire
Sile Cămătaru, prins în Germania și adus în țară
Sile Cămătaru - foto: RTV.net
O escortă din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, Poliția Română, l-a preluat în vederea escortării din Dusseldorf, Germania, în România, pe Vasile Balint, zis și Sile Cămătaru, de 44 de ani. Condamnatul a fost introdus, în cursul acestei nopți, în Arestul Poliției București.
Pe numele acestuia, Tribunalul București a emis la data de 12 mai 2012 un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni și îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma prostituției, fiind condamnat la 13 ani de închisoare.
În baza acestui mandat a fost emis un mandat european de arestare, persoana în cauză fiind implementată în Sistemul de Informații Schengen, se arată în comunicatul Poliției Române.
Ca urmare a colaborării cu autoritățile din Germania, persoana în cauză a fost oprită, la data de 13 mai, la câteva ore de la semnalarea în Sistemul de Informații Schengen, în timpul unui control în trafic, pe o autostradă din Germania, pe ruta Passau - Frakfurt, aceasta aflându-se într-un autoturism, înscris în Germania, împreună cu alte trei persoane.
Taguri
Articolul anterior TRAIAN BĂSESCU: "S-ar putea să cer PDL să boicoteze referendumul"
Articolul următor Patronatele cer reducerea contribuțiilor pentru salariile din turism

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei